Performanta sportiva la vreme de criza - autor Dan Mucenic
Am făcut din criză (cea amestecată de toate felurile: economică, morală, financiară…) un soi de marotă care afectează tot şi pe toţi. Firesc nici sportul nu poate ieşi din regula pe care întreaga lume în care trăim i-a impus-o. Sportul ca mişcare de masă. Preformanţa sportivă, însă, îşi poate rezerva dreptul la existenţă. Asta şi pentru că România beneficiază ( cu ghilimelele de rigoare ) de existenţa unei îndelungate trăsături a vremurilor de criză. Era criză ( în sensul de sărăcie accentuată ) şi pe timpul când în Giurgiu înfloreau sporturile de echipă, odată cu cele individuale. Am avut şi avem echipe de fotbal, handbal, baschet, dar şi rugby sau popice, de care n-am avut a ne ruşina, ba chiar am oferit sportivi loturilor naţionale, aşa cum am avut performeri şi la atletism, gimnastică, box, judo, jiu-jistu sau tenis de masă. Iar asta pentru că au existat tineri talentaţi şi ambiţioşi, antrenori harnici şi plini de tact pedagogic, dar şi o atmosferă aparte, a unor iubitori de sport care şi-au admirat şi susţinut idolii în orice situaţie. Baza sportivă a oraşului s-a înoit şi îmbogăţit faţă de perioada adolescenţei mele. Şi nivelul performanţelor a crescut. Singura constantă care nu cunoaşte fluctuaţii, nici nu ştie ce-i criza a rămas aproprierea sufletească a giurgiuvenilor faţă de sport, ceea ce reprezintă cel mai de seamă suport al performanţei. O gazetă intitulată ,, Sportul Giurgiuvean” se impunea într-un astfel de peisaj. Apariţia ei îţi stârneşte melancolii fireşti, alintând amintirea că, în urmă cu ( iată! ) 14 ani, alături de ( dintre actualii colaboratori) Costel Spînu, porneau săptămânalul cu acelaşi titlu. Istoria se clădeşte din continuităţi şi discontinuiţăţi. Publicaţia de faţă este o trăsătură de unire între un ieri şi un azi având ca numitor comun dragostea de performanţa sportivă a giurgiuvenilor, care sfidează orice criză. Pentru că în sport nu există - mai ales - criză sufletească.